Sterilizarea industriala

Aparitia si evolutia sterilizarii industriale

Un obiect sau un mediu se defineste "steril" daca este liber de microorganisme viabile. Sterilizarea este un proces/procedeu prin care se obtine starea de sterilitate a unui obiect, a unei solutii sau a unei incinte, etc. Aceste definitii riguroase si transante au devenit mai nuantate pe masura ce s-a consolidat fundamentarea stiintifica a fenomenului si s-a trecut la aplicarea metodelor de sterilizare industriale.
Sterilitatea furniturilor medicale a devenit importanta dupa descoperirea, la jumatatea secolului XIX, a microorganismelor si a rolului acestora in infectarea ranilor. Au fost utilizate, rand pe rand sterilizarea in flacara si prin fierbere, efectul sterilizant al alcoolului etilic, apoi a altor substanþe chimice, a unor gaze, a radiatiilor ultraviolete si a celor ionizante. Sterilitatea furniturilor medicale se obtinea la inceput la locul interventiei medicale. Se sterilizau astfel, in special prin fierbere, instrumentarul chirurgical, pansamentele, seringile.

Nevoia de sporire a eficientei si a fiabilitatii procedeelor de sterilizare, a impus utilizarea unor aparate in care parametrii de proces se pot asigura si controla: etuve, autoclave.

Dezvoltarea exploziva a materialelor plastice a fost plina de consecinte in domeniul producerii furniturilor medicale si a metodelor de sterilizare. Au aparut noi tipuri de produse care au revolutionat actul medical: sonde, catetere, plase pentru plastii, truse de perfuzii, etc. ce nu se pot confecþiona decat din materiale plastice. Produsele din materiale plastice sunt ieftine, ceea ce a permis introducerea produselor de unicã folosinþã. Pe de alta parte s-a dezvoltat spectaculos industria ambalajelor. Un produs sterilizat a putut fi pastrat steril o perioada indelungata printr-o ambalare corespunzãtoare. Ca urmare insa a faptului ca materialele plastice isi modifica proprietatile fizico-mecanice la caldura, sterilizarea termica a devenit inadecvata. Era nevoie de metode de sterilizare la rece. Astfel, la inceputul anilor '60 s-a impus sterilizarea, la nivel industrial, cu oxid de etilena (EtO). Conditiile economice si tehnice de mai sus au nascut industria sterilizarii.


Operatia de sterilizare a inceput sa se faca centralizat, iar produsele finite au putut fi etichetate "steril". Desi cu pondere mult diminuata, s-a pastrat totusi si practica de sterilizare in spital (in etuve cu EtO), cu toate inconvenientele sale in planul asigurarii sterilitatii, a tratarii si eliminarii noxelor. Incepand cu anii '70, au fost scoase in evidenta unele dintre dezavantajele si limitarile metodei de sterilizare EtO. Acestea sunt reflectate in reglementarile actuale privitoare la acest procedeu. Ele se pot grupa in 3 categorii:

  • reglementari legate de manipularea gazului in procesul tehnologic: sunt impuse de toxicitatea, inflamabilitatea si de absorbtia EtO în materialele plastice
  • reglementari legate de protectia mediului: sunt necesare etape tehnologice speciale pentru neutralizarea gazului inainte de eliberarea in atmosfera
  • reglementari legate de controlul produselor sterilizate: descoperirea carcinogenicitatii EtO a dus la scaderea limitelor admise de gaz rezidual in produsul cu utilizare medicala, fiind elaborate in consecinta metode de analiza cu sensibilitate mare


Toate cele de mai sus au scumpit in mod sensibil tehnologia de sterilizare cu EtO.
In cautarea unei alternative ieftine si sigure, s-a impus in prezent sterilizarea prin iradiere. Aceasta metoda tinde sa ocupe piata sterilizarii.